Cincizecimea - moment și proces
În Faptele Apostolilor capitolul 2 ne este relatat un moment de schimbare, un macaz spiritual: NAȘTEREA BISERICII. Un har, o minune, o consecință a venirii Mângâietorului, o dragoste nemărginită arătată neamurilor, care dăinuie până astăzi. Am fost, suntem și vom fi biserica Lui, creată de El și care se închină Lui. A fost un moment, dar a urmat un drum lung după aceea. Construirea bisericii, pas cu pas, a continuat după planul și promisiunea Lui. Indiferent de regim, indiferent de dominație, indiferent de circumstanțe, El a continuat să toarne Duh Sfânt, a continuat să clădească pentru noi. Rugăciunea Domnului Isus Hristos din Ioan 17 a fost una simplă, dar totuși plină de încărcătură: „Mă rog ca toți să fie una..“ Astăzi la aproape 2000 de ani distanță, încă suntem una, chiar dacă de multe ori mai există unele momente de cumpănă sau confuzie. Noi suntem biserica Lui, suntem rezultatul Coborârii Duhului Sfânt printre noi. Doamne, binecuvintează biserica Ta!