De ce trebuie să mai și taci câteodată?

    Să spunem că ești intr-un grup sau într-un anturaj nepotrivit pentru tine, dar în care Dumenzeu îți testează credința pentru o scurtă vreme. În acest anturaj nu ești deloc ascultat, nu ești deloc băgat in seamă și nu îți este cerută părerea. Practic ești ignorat. Ba mai mult, când încerci să-ți spui părerea, ești și contrazis.

    Ce să le spui? Nimic.

    Sună ciudat, știu, dar e cât se poate de adevărat. Nu spune nimic și lasă faptele să vorbească pentru tine și pentru relația ta cu Dumnezeu. Un om îți poate aduce argumente care te pot dărâma atât timp cât faci un atac asupra lui. Dar dacă tu nu îl ataci în nici un fel și nu îi atingi convingerile cu faptele, nu are nici un argument să te contrazică pentru că nu este vorba de credința sau convingerea lui în joc. Egoismul lui mândru nu mai poate spune nimic atât timp cât nu este atins. Mai este și cel care îți pune întrebări fără vreun scop sau vrea doar să te ispitească. La acest exemplu îmi aduc aminte de dialogul Domnului Isus cu Pilat. Domnul cunoștea inima lui Pilat, dar a ales să vorbească foarte puțin și să răspundă doar când era nevoie.

    Pe lânga oamenii aceștia guralivi din cadrul grupului, mai sunt câțiva care privesc. Sunt câțiva mai periculoși decât cei cu care te contrazici. Aceștia care privesc doar, de multe ori ei sunt și cei care răspândesc vorba. De ce ei și nu cei cu gura mare care vor să îți contrazică credința? Pentru că ei nu au de dat argumente oamenilor la care duc vorba. Ei sunt doar niște mesageri, nicidecum niște oameni cu convingeri. Dacă taci în momentele în care trebuie să taci (cele mai urmărite și vânate de ei), nu au nici un motiv să spună oamenilor de tine că ești rău. Există posibilitatea ca ei să spună despre tine că ești un om bun. Aici ți-ai atins deja un scop. Dacă sunt cu capul pe umeri, nu pot spune despre tine că ești un om rău pentru că nu ai spus nimic rău. Pot spune doar că ești maxim un „ciudat”. Partea frumoasă este că ciudații sunt foarte interesanți. Mai pot spune și că ești un nebun, dar tu măcar ai un scop. Ai un motiv să faci asta, nu ești vreun purtător de vorbe pierdut prin convingeri și nehotărâri.

    Mai există o categorie de oameni. Cei care te ascultă. Aceștia sunt cei care nu au încă o convingere dar o caută cu răsputeri. Sunt oamenii care au poate sute de întrebări dar nu au găsit niciodată răspunsul, oamenii care poate vor să fie convinși nu prin vorbe goale, ci prin trăire. Ei sunt motivul pentru care tu ești acolo. Știi de ce? pentru că ei au nevoie să vadă, nu doar să audă despre o credință vie. Vor să vadă acel om care nu crede doar în teorie și nu duce doar vorba despre credințele altora. Vor să vadă un exemplu, au nevoie de un exemplu. Tu trebuie să fi exemplul, de asta ești acolo. Pentru că după ceva timp, o să vină ei singuri la tine și o să te intrebe de ce ești diferit, de ce tu nu faci cutare și cutare lucru. Ți-ai îndeplinit scopul, ai câștigat atenția unui om fără să spui nimic. De aici în colo trebuie să vorbești. Trebuie să îi vorbești despre credința ta, despre Dumnezeul tău minunat. Iar pentru acest moment te poți pregăti rugandu-te în timpul în care ai tăcut.